Dezvoltarea unui model electric accesibil din punct de vedere financiar a devenit unul dintre cele mai importante obiective pe care germanii de la Volkswagen și le-au asumat pentru perioada următoare. În urmă cu o săptămână, conducerea producătorului german a dezvăluit public că lucrează deja la un model electric low-cost, cu un preț de pornire de sub 20.000 de euro.
Acest viitor model accesibil cu zero emisii din gama celor de la Volkswagen urmează să fie ID. 1, fiind deja considerat de unii un adevărat urmaș al legendarului Beetle. Având un preț mai mult decât accesibil pentru omul de rând, Beetle a devenit în timp unul dintre cele mai cunoscute și mai importante modele produse de Volkswagen, înregistrând cifre de vânzări care au întrecut toate așteptările.
Recent, cu ocazia conferinței de presă în care a fost prezentat conceptul ID.2all, CEO-ul Volkswagen a adus în discuție și viitorul ID. 1, oferind câteva detalii suplimentare în acest sens.
Potrivit Automotive News Europe, Thomas Schafer a vorbit despre importanța acestui proiect: “„Putem spune că avem aproape o obligație de a face acest lucru corect. Aceasta este adevărata Liga Campionilor. Trebuie să facem o mașină care să fie accesibilă pentru toată lumea”.
Așa cum era și de așteptat, viitorul ID. 1 va fi construit având la bază aceeași platformă pe care o știm deja de la conceptul ID.2all. De altfel, platforma va fi folosită și pentru alte modele similare dezvoltate de ceilalți constructori din grup, așa cum ar fi Skoda sau Cupra.
Pentru a putea oferi un preț final atât de mic pentru viitorul ID. 1, Volkswagen are misiunea deloc ușoară de a ține costurile de producție la minimum. În aceste condiții, Thomas Schafer a adus în discuție posibilitatea ca noul model să fie construit în India, acolo unde costurile de producție ar fi mai mici.